Epava Tuzla si Laguna Sacalin

 Localizare
















În primăvara anului 1983, în sudul Peninsulei Sacalin din Delta Dunării a eşuat remorcherul Tuzla, aflat în administrarea Întreprinderii de Exploatare Portuară Constanţa. În ultimii 34 de ani, epava navei a devenit loc de cuibărit pentru mai multe specii de păsări rare de pe teritoriul rezervaţiei, printre care se numără pescăruşul argintiu, cormoranul mic sau pelicanul creţ.

 În imediata apropiere se află o zonă de năpârlire pentru lebede, care acum îmbracă penajul de iarnă, pregătindu-se pentru migraţie. Tot aici, în apa salmastră, se dezvoltă până la vârsta de un an sturionul sălbatic. În plus, teritoriul este vizitat şi de către delfini.

Epava remorcherului cu aburi a eşuat în anul 1982, în timp ce se îndrepta spre Sulina, pe limba de pământ a Peninsulei Sacalin, teritoriul nou care a început să se formeze în jurul anului 1860.  

Pescarii de la Ciotic, situat în apropierea locului unde remorcherul a eşuat, unde exista pe vremuri şi o cherhana, au plecat imediat să acorde ajutor şi să repună vasul pe poziţia de plutire. „Noi avem pompe de apă şi ştim cum să scoatem vasul, pentru că aici, la noi, nisipul, sub acţiunea curenţilor, îngroapă orice obiect greu“, s-u oferit localnicii.

 În schimb, au cerut echipajului o tonă de combustibil. Marinarii au refuzat, spunând că se vor descurca singuri. Localnicii s-au îndoit de acest lucru, mai ales că membrii echipajului cam miroseau a băutură.  

După două zile au venit două remorchere din Constanţa ca să mişte vasul eşuat, însă nu au mai putut face nimic. Era înnisipat prea mult. „Echipajul nu ştia că Peninsula Sacalin este atât de întinsă şi aşa a urcat remorcherul pe limba de nisip. Peninsula se vede că se termină cu ochiul liber, dar sub apă ea se mai întinde încă şapte – opt kilometri“, spune un localnic.  

 Epava remorcherului ar fi devenit la fel de vestită precum epava navei Evangelia, care a eşuat la Costineşti în anul 1968, dacă nu ar fi fost într-o arie strict protejată. În anul 1990, când s-a înfiinţat Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, epava a ieşit din drumul navelor. Cu toate acestea, mulţi turişti care au auzit de ea ţin neapărat să o vadă şi să facă poze. În urmă cu şapte ani, localnicii au prins un hoţ de fier vechi în timp ce tăia copastia navei. Au reuşit însă să-l alunge.

Sursa: Adevarul.ro

Aventura 1071

Flag Counter